joi, 15 martie 2012

Protejarea mediului.

Dureaza milioane de ani sa astepti natura sa produca petrol sau carbune, si la consumul actual la nivel planetar avem nevoie de cativa ani sa epuizam rezerve intregi din aceste materiale. Intr-o societate in care este incurajat consumul energia este de regula un bun pe care il au majoritatea si il considera esential.

Dar totodata mediul are de suferit din aceasta cauza, asta datorita modului poluant de rafinare si de depozitare a deseurilor acestor produse. Multi spun astazi ca a avea masina electrica este o dovada de spirit ecologic, dar aceia uita probabil ca peste 60% din energia produsa la nivel mondial are la baza consumul de combustibili fosili  sau mai rau consumul de materiale radioactive.

In spatele consumului “ecologic” al masinilor electrice stau sute de kilometri de centrale electrice care produc energia poluand mediul. Iar daca cererea de curent se mareste se va mari si consumul de combustibili care se vor epuiza in timp scurt. Adevarata energie inepuizabila exista in lumina solara, sau in modalitatea eficienta de a folosi deseurile pe post de materie prima si chiar o tehnologie de refolosire a lor.

Pe scurt trebuie sa facem eforturi ca sa putem reimprospata natura, sa-i lasam timp sa se regenereze, timp in care noi refolosim materiale deja uzate, ajutand astfel la protejarea mediului. Un bun exemplu pentru acest lucru sunt centrale cu peleti ce folosesc rumegus si alte resturi de materiale lemnoase pentru producerea energiei termice. Peletii sunt obtinuti la presiuni inalte si obtin densitati de doua ori mai mari decat cea a lemnului verde uscat , ceea ce inseamna o putere calorica cu 20-30% mai mare decat a oricaror materiale disponibile pe piata. Inlocuiesc practic cu succes lemnul. Singurul lor dezvantaj fiind ca se pot infunda din cauza cenusei mult mai repede decat o centrala normala pe lemne.

Panourile solare sunt asociate de regula cu rezervoare de stocare a energiei si rolul lor este acela de a incalzi apa din locuinta cu ajutorul energiei solare. Transmiterea energiei termice intre panoul solar si locul unde aceasta este dorita se face in doua moduri si anume cu utilizarea unei surse de energie externa sau fara. In cazul in care se utilizeaza un panou solar cu sursa de energie externa avem de-a face cu sisteme ce au pompe actionate electric si sisteme de reglare automata. In cazul in care nu exista o sursa de energie externa se practica utilizarea principiului diferentei de densitate a agentului termic ( termosifon ) . Altfel decat la incalzire centrala, functionand pe acelasi principiu, in acest caz rezervorul trebuie sa se gaseasca deasupra panoului solar. Adesea panoul solar si rezevorul constituie un bloc comun. Daca este asociat cu un rezervor de stocare a energiei, se poate asigura incalzirea cladirii numai cu energie solara. 

      Alte metode de a incalzi apa in locuinta ta sunt si panouri solare, pompe cu caldura, panouri solare. Aceste metode pot fi folosite aproape gratis in Romania datorita programului casa verde, acest program ofera subventii celor ce isi procura si isi achita astfel de sisteme. Pentru mai multe informatii urmariti cu atentie programul casa verde 2012. Trebuie sa ajutam la conservarea naturii acestei tari si zic eu ca se poate mai ales cand practic e aproape gratis. Plus ca avantajul panourilor solare este de exemplu acela ca nu depinzi de reteaua electrica, si ca poti fi independent bineinteles si de cea de termoficare.


program casa verde, pompe de caldura

Pompa submersibila versus Grup pompare

pompa submersibila reprezinta una dintre variantele, modalitatile privind  alimentarea cu apa fie intr-o casa, intr-o gospodarie, fie intr-o fabrica.  Exista numeroase tipuri de pompe submersibile. pompa submersibila mica, fabricata in materiale plastice,  aceasta fiind special creata pentru a fi utilizata pentru extragerea apei din fantani, cascade, bazine. Exista pompe submersibile care filtreaza si pompeaza apa, potrivite pentru situatii cand nu exista sursa de curent electric, putandu-se conecta pentru functionare la masina sau panouri solare. Este un tip de pompa submersibila extrem de apreciat, cu alte cuvinte este un tip de pompa pentru situatii de criza. In cazul tipurilor de pompe pentru ape curate acestea sunt destinate alimentarii cu apa  dintr-un put a unei case. DestinaÅ£ia lor caracteristică o reprezintă apa murdară casnică, apa de ploaie sau transportarea apelor de infiltratie ÅŸi evacuarea apelor din piscine. Pentru evacuarea apelor subterane exista pompe care sunt special create pentru a putea fi folosite in locuri stramte, inguste; dispun de o franghie de coborare. pompa submersibila pentru apa murdara se utilizeaza pentru ridicarea apei murdare din pivnita, garaje, pasaje subterane.Acest tip de pompe sunt rentabile, economice si eficiente. Exista posibilitatea montarii unei pompe astfel incat sa fie portabila, adica mobila, dar poate fi si fixa. In conditiile in care pompa este fixa este necesara o supapa de retinere care are rol de protectie al acesteia impotriva socurilor generate de cresterea presiunii apei. Daca diametrul furtunului care stabileste contactul este prea mic exista riscul ca randamentul pompei sa fie afectat. Furtunul sau teava care vine in contact cu pompa nu trebuie sa fie deteriorate. In conditiile in care teava sau furtunul prezinta mici probleme, respectiv scapari,  pot aparea dificultati care impiedica buna functionare a pompei. Toate pompele submersibile  au in compenenta un intrerupator flotant care le asigura o functionare in mod automat. Acest intrerupator flotant are rolul de a asigura si protectia de siguranta in cazul lipsei de apa; in conditiile in care lipseste apa sau pompa merge fara apa, aceasta este deconenctata la timp, evitandu-se astfel deterioararea ei ca urmare a supraincalzirii.O pompa submersibila este foarte utila in cazul celor care aveti put sau fantana in  curte.  Am cumparat o astfel de pompa tocmai din acest motiv. Dispunand de sursa de apa in curte, ne- am gandit ca ar fi bine sa o exploatam daca totusi exista. Apa este bine filtrata si are presiune. Sunt foarte bune si recomandate pompele din inox. Prezinta rezistenta in timp, la factorii nocivi din apa, randament ridicat. Este inchisa ermetic, iar in timpul procesului de pompare si de filtare a apei nu exista nici un fel de legatura intre cele doua medii. pompa submersibila din inox, prevazuta cu un surub  prezinta in sfera aplicatii urmatoarele: transferul apei curate din puturi forate sau rezervoare, pentru mici sisteme de irigatii si alimentarea cu apa a locuintelor. Pompa poate fi utilizata ca atare sau poate fi o  parte componenta a unui grup hidrofor.Pompele submersibile au un grad ridicat de utilitate, prezinta numeroase avantaje si sunt benefice pentru gospodarii.


pompa submersibila, pompa submersibila

Costul orar cu forta de munca a crescut cu 2,7% in al patrulea trimestru din anul 2011 fata de acelasi trimestru din 2010

​Costul orar cu forta de munca a crescut cu 2,7% in al patrulea trimestru din anul 2011 fata de acelasi trimestru din 2010. In zona euro costul orar cu forta de munca a avut o crestere de 2,8%, arata un comunicat al Eurostat.

In Uniunea Europeana cresterea a fost de 2,7% in cel de-al patrulea trimestru din 2011 fata de acelasi trimestru al anului 2010, dupa ce in trimestrul trei cresterea fata de trimestrul corespunzator anului 2010 a fost de 2,6%. De asemenea, costurile orare cu forta de munca din zona euro au crescut cu 2,8% in al patrulea trimestru al anului trecut, comparativ cu cresterea din trimestrul trei, de 2,6%.

Principalele doua componente al costurilor cu forta de munca sunt reprezentate de costurile salariale si non-salariale. In zona euro, salariile pe ora lucrate au crescut in termeni anuali cu 2,5% in trimestrul patru din 2011, in timp ce componenta non-salariala a avut un spor de 3,5%, comparativ cu 2,4% si, respectiv, 3,1%, in al treilea trimestru.

In UE 27, salariile pe ora lucrata au crescut in termeni anuali cu 2,6% in trimestrul patru din 2011, in timp ce componenta non-salariala a avut un spor de 3,5%, comparativ cu 2,5% si, respectiv, 3,2%, in al treilea trimestru.

Defalcarea pe activitati economice arata ca in zona euro costurile orare cu forta de munca au sporit cu 3,3% in sectorul industriei in cel de-al patrulea trimestru din 2011 fata de acelasi trimestru al anului 2010, in timp ce in sectorul constructiilor si in cel al serviciilor cresterea a fost de 2,6%. Pentru UE27, costurile orare cu forta de munca au crescut cu 3,2% in industrie, 2,7% in constructii si 2,5% in sectorul serviciilor.

In randul statelor membre, cele mai puternice cresteri orare ale costurilor cu forta de munca au fost inregistrate in Bulgaria (12,6%), Romania (8,6%), Estonia (7,2%) si Ungaria (6,6%). De asemenea, diminuari al costurilor orare cu forta de munca s-au raportat pentru Irlanda si Portugalia (1,7% in ambele state) si Slovenia (0,5%).

Pe intreg anul 2011, costurile orare cu forta de munca s-au majorat cu 2,8% in zona euro si 2,7% in intreaga Uniunea Europeana, comparativ cu 2010, cand cresterile au fost de 1,5% si, respectiv, 1,7%.

luni, 12 martie 2012

Metoda numita serigrafie

Metoda numita serigrafie este una din metodele cele mai versatile de imprimare din prezent si acest proces poate fi utilizat pe o gama foarte larga de medii motiv pentru care seligrafie este o tehnica de imprimare si personalizare preferata. Produsele care pot fi imprimate sunt , pixuri, brelocuri, brichete, carti de vizita, semne psi, indicatoare avertizare, serigrafie tricouri, agende.

Poti folosi pentru asta o companie de serigrafie bucuresti ( seligrafie bucuresti ).  Ea poate face personalizare obiecte, serigrafie textile si imprimare tricouri bucuresti. Mai nou in acest domeniu se foloseste o metoda denumita silkscreening. Aceasta are multe avantaje printre care si faptul ca se poate realiza pe orice tip de material si se pot face mixuri de culori foarte usor direct pe substrat lucru care da efecte unice si nu pot fi duplicate cu nici o metoda de imprimare. Acest tip de colorare a devenit foarte popular in anii 1960 cand artistii au gasit aceasta modalitate de a creea picturi unice. Se pot utiliza o gama larga de coloranti si diverse tipuri de cerneala din cauza proceuslui de aplicare simplu.

Totusi aceasta modalitate consuma foarte multa forta de munca si ar putea totodata sa nu reprezinte cea mai buna decizie pentru bugetul unei companii insa daca se doreste retiparirea unui afis sau proiectarea unei bucati de metal, puteti folosi aceasta metoda cu incredere. Procesul de screening este intradevar destul de simplu si necesita doar cateva piese si echipamente pentru a atinge un rezultat minunat. Companiile de serigrafie utilizeaza un anume tip de ecran creeat dintr-un material poros, un cadru, cerneala si un burete si un instrument pentru a impinge vopseaua prin material. Efecte diferite pot fi realizate cu diferite tipuri de materiale si tesaturi utilizate impingand cerneala prin ecran si prin substrat. Placi de matrita negative sunt introduse in ecran pentru blocarea fluxului de cerneala si pentru a creea imaginea dorita.

   Compozitia, forma, cantitatea de presiune utilizata  si lama va avea deasemenea un efect asupra impresiei finale pe obiectul care este tiparit. Aceste procedee pot fi folosite atat la nivel industrial cat si de artisti in garajul propriu. Ei in general se ocupa de comenzi mici si de proiecte unicate care nu au nevoie de acelasi print pe scara larga. In mod evident artistii mici sunt incurajati sa faca imprumuturi si sa isi deschida imprimerii la scara larga pentru ca astfel pot deveni mai cunoscuti.

Costul unei imprimari depinde de stilul si dimensiunea proiectului, gradul de dificultate, tehnologia utilizata, materialele necesare si timpul toate joaca un factor esential in estimarea pretului. In general cand te pregatesti pentru un proiect de imprimare, trebuie de regula sa te informezi in functie de stil si material cum ar putea sa iasa, pentru asta poti cere parerea unora care au folosit tehnicile si materialele respective. Ei de regula iti pot spune cam cu ce costuri se poate realiza proiectul respectiv si care sunt riscurile, pentru o mai buna informare gasesti o multitudine de artisti si specialisti pe web care iti pot da multe idei precum si sfaturi pretioase pentru a-ti duce munca la bun sfarsit. Nu ignora niciodata sfaturile celorlalti pentru ca risti sa te implici in situatii nedorite in acest domeniu este bine sa poti profita si de experienta altora si asta pentru a realiza un lucru foarte frumos si foarte bun care iti va reprezenta viziunea artistica.


serigrafie bucuresti, serigrafie tricouri

duminică, 11 martie 2012

Prognoza meteo pentru luni si marti: Ploaie si lapovita in centrul, sudul si estul tarii

Vremea se raceste usor luni, cerul va fi variabil, cu innorari temporare in cursul zilei in estul, centrul si sudul tarii, unde vor fi precipitatii slabe. La munte local va ninge, in Transilvania si Moldova vor predomina ninsorile, iar in Oltenia, Muntenia si Dobrogea pe arii restranse vor fi precipitatii mai ales sub forma de ploaie si lapovita, anunta Administratia Nationala de Meteorologie, citata de Mediafax.

Vor fi conditii de producere a poleiului. Vantul va avea intensificari locale cu viteze de pana la 50-60 km/h, indeosebi in est si sud-est, iar la munte de pana la 70-80 km/h, viscolind sau spulberand zapada.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 0 si 9 grade, iar cele minime intre -9 si 1 grad, mai scazute in depresiuni. Spre dimineata in Campia de Vest izolat va fi ceata.

Marti, cerul va fi in continuare variabil, cu innorari temporare in nord si in centru, unde doar izolat vor fi precipitatii slabe, mixte. Vantul va sufla slab si moderat, cu unele intensificari la munte.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 3 si 11 grade, iar cele minime intre -7 si 3 grade. Vor fi conditii de ceata, indeosebi in zonele joase din vestul si din sudul tarii.

La Bucuresti, pe parcursul zilei cerul va fi temporar noros si, mai ales in primele ore, vor fi conditii de precipitatii slabe, ploaie sau lapovita, apoi va deveni variabil. Vantul va sufla moderat, cu intensificari la inceputul intervalului.

Temperatura maxima va fi de 7-8 grade, iar cea minima se va situa in jurul valorii de -2 grade.

sâmbătă, 10 martie 2012

Ce este un hidrofor ?

Cu totii indiferent ca locuim la casa sau la bloc dispunem de o sursa de alimentare cu apa.  Exista o gama  foarte variata in ceea ce priveste furnizarea apei casnice in mediul rural, respectiv cei care locuiesc la casa. Posibilitati sunt multiple, fiecare isi alege varianta pe care o considera optima pentru el. Un hidrofor este o sursa de alimentare cu apa in ceea ce priveste uzul casnic, activitatile gospodaresti zilnice, gradinaritul. Vine primavara, vara, vremea se incalzeste. Poate nu toti dintre noi avem gradini foarte mari, sau ne place agricultura, dar cel putin o gradinita in fata casei unde plantam cateva flori tot exista. Pentru cei care stau la casa le recomand montarea unui hidrofor.  Este silentios, nu produce foarte mult zgomot, este economic si eficient. Eu am apelat la un astfel de produs pentru treburile casnice, pentru uz intern, asta initial, apoi am mai achizitionat un teren de ne am marit curtea si gradina. Pentru inceput am cultivat cateva tomate pentru autoconsum, apoi ne am tot extins pana cand  am ajuns sa producem pentru a vinde. Acest hidrofor s-a dovedit a fi util atat pentru treburile casnice cat si pentru irigat si stropit. Un hidrofor este ideal ca sistem de alimentare cu apa a unei case , este silentios, prezinta rezistenta la coroziune a tuturor partilor care intra in contact cu apa.  Acesta dispune de o pompa din inox. Apa este pompata la presiunea dorita, nu exista probleme in ceea ce priveste debitul apei care sa ma nemultumeasca. Irigatul decurge in conditii optime la intervalele dorite. Exista si  posibilitatea sa anticipezi, sa estimezi  cantitatea de apa pe care o consumi in  medie pentru a evita risipa de apa si pentru a-l seta la parametrii doriti. De cand l-am montat nu s-a intamplat sa avem mari probleme cu el. Acea pompa din inox practic impiedica comunicarea dintre  apa care este filtrata in interiorul hidroforului si mediul  in care el se afla, apa nu intra in contact cu corpurile straine si impuritatile din mediul extern. Mecanismul de sustragere, de filtrare si de pompare a apei este unul simplu. Este indicat ca pompa in momentul in care porneste sa functioneze indelung. Daca pornirile si opririle  sunt tot mai dese nu este bine, acest lucru semnaleaza o neregula. De mentionat este faptul ca orice hidrofor are un vas in care   se afla ca o perna cu aer, in cazul in care se pierde din aer, scade presiunea iar pompa hidroforului nu mai functioneaza corect. Un hidrofor este solutia optima atat pentru desfasurarea activitatilor casnice cat si pentru cele gospodaresti, in special gradinaritul. Pornind de la o afacere mica am ajuns la una mare acum, cultiv, irig si stropesc fara nici o  problema. Apa are presiune iar prin instalatiile de irigat  aceasta este distribuita uniform si de ce sa nu recunosc ca aceasta “pompa” are si ea meritul ei. Pentru cei  interesati de succes,  pentru cei interesati sa produca, dar nu in conditii de stres recomand cu cea mai mare incredere acest dispozitiv.

 


hidrofor, pompa submersibila

joi, 8 martie 2012

Cazul taximetristului care sustine ca a fost injunghiat de o clienta: in masina nu s-a gasit sange

stirileprotv.ro Politistii din Iasi au un caz dificil: un taximetrist ajuns in stare grava la spital sustine ca a fost injunghiat de o clienta. Ranit la gat, barbatul de 53 de ani a reusit sa fuga, iar tanara ar fi plecat cu masina lui.

Taximetristul a venit cu o poveste halucinanta. O tanara, de aproximativ 25 de ani iar dupa accent din Republica Moldova l-ar fi atacat in masina fara nicio explicatie. A luat-o din centrul orasului si au mers vreo 3 kilometri, dupa care femeia aflata pe bancheta din spate l-ar fi injunghiat.

Plin de sange, barbatul sustine ca a sarit din masina si fugit, ca sa ceara ajutor. In urma lui, clienta a disparut cu masina. Ciudat este ca politistii au gasit vehiculul abandonat aproape de locul in care taximetristul sustine ca a luat-o pe femeie.

Pe masura ce strangeau probe, anchetatorii au inceput sa fie suspiciosi fata de varianta taximetristului.

Dupa presupusul atac, taximetristul ar fi fost ajutat de un prieten sa ajunga spital. Politistii nu l-au gasit insa pe acest barbat pana acum.

Dar oamenii legii nu au gasit in masina nici o picatura de sange. Si mai mult, potrivit unor surse din ancheta, inca nu exista niciun martor care sa o fi vazut pe tanara descrisa de victima. Asa ca procurorii nu exclud ca taximetristul sa fi fost ranit de altcineva, in alte imprejurari.